miercuri, 6 septembrie 2017

Daca-as putea....

"Daca si cu Parca, stateau intr-o barca.
Daca Daca nu era, Parca parca se-neca"


Oare cand ati fost mici va spuneau si voua parintii: invata acum ca o sa-ti para rau , fa-ti un viitor , nu te lasa de scoala. Invata , invata , invata. Fa matematica - ca esti buna si It-ul e viitorul. Cu Raul? Dar ce iti place la baiatul asta?
Cate sfaturi "de bine" nu ati auzit si voi de la oameni dragi? Sfaturi, care desi menite sa va aduca fericirea si bunastarea, erau contrare a tot ceea ce simteati voi.

Asa am fost si eu - si desi am incercat din rasputeri sa raman loiala firii mele, undeva am ales un drum care era sigur - un drum prin care urma sa am o viata prospera. Drumul cand fara sa vreau am ales sa renunt la ideea de a fi scriitoare.
Vedeti voi, eu de mica scriam. De fapt ii dictam mamei mele povesti despre printi si printese care gaseau campuri de cartofi prajiti si hot dogi. In adolescenta am regasit acele povesti - si mi s-au parut stupide - mancarea e mancare si e doar in farfurie.  Pana cand "Sta sa ploua cu chiftele" a ajuns in top 25 al celor mai mari incasari pe anul 2009 si continuarea lui a avut o performanta si mai buna in 2013. Atunci am spus ca scenaristii doar au avut noroc. Noroc ca au continuat sa-si urmeze visul.


Anii au trecut si am ajuns sa lucrez intr-un domeniu care mi se parea superficial, sa ma trezesc la ore pe care nu le agreez, sa ma imbrac cum se asteapta altii - totul pentru a avea un venit care nu este atat de mare incat sa compenseze minusurile.
Poate din cand in cand si voi primiti videouri motivatinale cum este acesta  - un video care va pune sa va intrebati: "Oare merita?" .

Inca nu am reusit sa imi domolesc frica si instinctul meu de supravietuire este mai mare decat dorinta de a reusii sa fiu o scriitoare cu un mesaj puternic pentru generatiile viitoare. Totusi, am facut primul pas: m-am apucat sa scriu pe blog. Si ma linistesc si ma regasesc in fiecare litera tastata. Si stiu ca sunt pe drumul cel bun. Intr-o zi ploioasa ma cuprind gandurile si imi reprosez ca sunt fricoasa - si ca ar trebui sa tai totul din radacina, sa imi dau demisia si sa scriu in speranta ca voi ajunge cineva. Poate, daca as avea un pix ca sterge trecutul si creaza viitorul, ca Pilot, de la Frixion viata mea ar fi mai usoara. As merge in timp la acel moment in care am decis sa parasesc parcursul de scriitor in devenire si am mers pe calea "sigura". Au fost 15 ani umbriti de suferinta sufletului meu. Nu am dus-o rau, dar nu am fost fericita. Trebuia sa ma trezesc zi de zi dis de dimineata - abia asteptam noptile ca sa mai dorm. Cand scriam, imi traiam pasiunea : ea ma hranea, ea ma odinea - ea imi dadea tot ce doream. Daca atat de mult ofer lumii intr-o viata care nu e tocmai pe placul meu, oare cat de mult as putea oferii facand doar ceea ce-mi place?


Pare ireal ca asa ceva s-ar putea intampla... Totusi, cum se intampla magia? Va invit sa vedeti in cele ce urmeaza ceea ce Dacris a facut posibil de 10 ani pentru romani. 



Chiar daca trecutul nu se sterge cu o radiera de la un pix magic, suntem creatori ai propriului destin - si putem alege ce cuvinte si fapte vom scrie. Voi ce alegeti?












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu